Romania Externe Medicina Vedete Sportive Financiare Auto Invatamant
Politica Social
Fun Interesant Aparitii OZN
31 mai 2010 | 13:31 | 19 Comments

În 2012 nu va avea loc sfârşitul lumii

21 decembrie 2012….ziua despre care se tot vorbeşte în ultima vreme. Potrivit adepţilor “judecăţii de apoi”, ceva foarte important din punct de vedere astronomic şi/sau spiritual (religios) se va întâmpla în acea zi. Acesta pare a fi unul dintre cele mai importante subiecte de dezbatere printre scriitori sau pe site-uri şi deja există multe documentare pe tema aceasta. Şi cu siguranţă pe viitor, importanţa acestui subiect va creşte, pe măsură ce ne apropiem de acea dată fatidică.
Calendarul mayaş
Calendarul Mayaş, considerat cel mai exact şi mai bine calculat calendar din istoria civilizațiilor antice, ia sfârşit în data de 21.12.2012 şi precizează că în această zi, Soarele se va alinia cu stelele din centrul galaxiei noastre. La această dată, lumina şi umbra îl vor proiecta pe Şarpele cu pene coborând pe treptele piramidei Chichen Itza, care are la bază un cap mare de şarpe sculptat în piatră. În jurul orei 11.11, coada şarpelui proiectată din vârful piramidei va ţinti exact înspre constelaţia Pleiadelor.
  Atunci, cred mayaşii, odată cu revenirea pe pământ a lui Quetzalcoatl, lumea noastră va sfârşi prin foc, iar pântecele cosmic Hunab Ku va da naştere unui nou Soare, numit de mayaşi Cel de-al Şaselea Soare, o altă lume mai evoluată urmând să se nască.
Teoria sfârşitului lumii în 2012
Diferenţa majoră dintre scenariul prezent ce anunţă sfârşitul lumii şi profeţiile din trecut este că, aproape sigur ceea ce se va întâmpla la acea dată, va distruge Pământul  sau locuitorii acestuia. Una din teoriile susţinute de către adepţii sfârşitului lumii, estea aceea că, pe 21 decembrie 2012, un corp de mari dimensiuni (cel mai probabil o cometă) va lovi Pământul. Această teorie însă este foarte  puţin probabilă deoarece nu a fost observat niciun obiect în spaţiu care să ameninţe Pământul şi nici nu există dovezi privind existenţa vreunuia, cu atât mai puţin să lovească Terra exact la acea dată.
Impactul Pământului cu meteoriţi şi comete
Cu toţii ştim că Pământul a mai fost lovit de comete în trecut şi probabil că va mai fi lovit şi în viitor, dar, cel puţin pentru următoarele decenii, astronomii nu au descoperit niciun asteroid sau cometă care să intersecteze orbita Pământului şi să ne lovească. Meteoriţii, în forma unor bucăţi de piatră, sunt mult mai numeroşi decât cometele şi suntem loviţi anual de câţiva de dimensiuni destul de mari ( câteva tone în greutate) însă nu destul de mari încât să reprezinte un pericol. În 2008 a fost prezis primul impact cu un fragment de asteroid, şi anume “2008 TC3”. Dacă acest fragment de asteroid de circa 2 – 5 metri diametru a fost descoperit cu o zi înainte de impact, e aproape imposibil ca un asteroid (sau cometă) ce ar putea distruge planeta sau omenirea să nu fie descoperit cu mult timp înainte.
Foarte puţine corpuri cereşti dintre cele identificate sunt considerate un risc privind eventualitatea unui impact cu Pământul. Asteroidul de 270 de metri “99942 Apophis” a creat o mare agitaţie în rândul oamenilor în anul 2006, când a devenit cel  mai periculos asteroid  pe  Scala de Impact Torino. Acum însă, se aşteaptă ca Apophis să treacă uşor pe lângă Pământ, în 2029, dar, în funcţie de abaterea gravitaţională cauzată de Pământ atunci, poate apărea o nouă posibilitate de impact în 2036. Există şi alte obiecte cu risc de impact cum ar fi “2007 VK184”, un asteroid de 130 de metri diametru, însă şansele ca acesta să lovească Pământul în următorii 100 de ani sunt de 0,037%. Alţi asteroizi sunt în prezent urmăriţi şi ar putea reprezenta un risc abia peste 100 de ani sau mai mult. Mai pe scurt, cel puţin în următoarele decenii şi mai ales în următorii 4 ani, nu va avea loc niciun impact cu niciun fel de asteroid sau cometă.
Planeta Nibiru
Însă la rădăcina acestor speculaţii nu stă o cometă sau un asteroid, ci un fel de “planetă cometă”, şi anume, Planeta X.IRAS (Infrared Astronomical Satellite) – care este un fost telescop ce a orbitat în jurul Pământului aproximativ 10 luni, în anul 1983. Cu ajutorul acestuia au  fost realizate observaţii nemaiîntâlnite până atunci, asupra galaxiilor în formare sau tinere. Însă până când aceste obiecte au fost identificate, a fost mediatizată concepţia potrivit căreia unele dintre acele obiecte, ar putea fi legendara Planetă X de la periferia Sistemului Solar. Unii autori afirmă chiar că aceste observaţii ar dovedi că Planeta X este de fapt planeta sumeriană Nibiru. Aşadar, Nibiru este de fapt o pitică maro. Potrivit acestei teorii, această planetă va cauza distrugere și moarte şi apariţia unei rase de extratereştri numită Annunaki (strămoşii noștri extratereştri), ce îşi vor planeta înapoi. O frumoasă poveste ştiinţifico-fantastică fără niciun fel de rădăcini ştiinţifice reale însă.
În concluzie, adevărul este că teoria conspiraţiei privind Planeta X este total greşită, iar teoria privind cometa ce va lovi Pământul în 2012 este la fel de greşită. Şansele ca o planetă să intre în Sistemul nostru Solar în 2012, sau să interacţioneze cu acesta, sunt aceleaşi ca şi şansele unui impact al Pământului cu o cometă, adică nici una. Utilizarea ştiinţei moderne de către susţinătorii teoriei conspiraţiei în scopul de a-şi susţine teoriile într-un mod nu tocmai logic şi corect, este un lucru iresponsabil şi poate chiar destructiv.

Sursa: www.lovendal.net

19 Comentarii:

Anonim spunea...

Nu va lasati orbiti de hristosi mincinosi. Domnul Iisus Hristos ne-a spus clar: “Nimeni nu stie asta, nici chiar Fiul, ci numai Tatal. Noi care-L iubim pe Dumnezeu nu mai credem in EL? Sa-mi fie cu iertare,dar, ma dezamagesc toate bazaconiile acestea.Mai bine sa -L slavim pe Dumnezeu si sa-L rugam sa aiba mila de noi.Amin.

Anonim spunea...

nu se poate asa ceva

Anonim spunea...

Voi nu vedeti nik americani va ascunde adevaru . Am citit mai de mult o sursa de la nasa si cica roboti sunt setati sa faca poze la pietre si sa adune pietre si roci . O sa vedem atunci daca o sa fie sfarsitu planetei . Deja americani lucreaza la un proiect nou de viata artificiala adica ceva de genu sa faca o planeta moarta sa revina la viata . Si inca ceva daca nu ati observat timpu trece mai repede nu timp de la ceas , timp astronomic adica ziua nu mai are 24 de ore si acest timp se miscoreaza cu cateva sec pe an si asta va duce la schimbarea orbitei astfel incat terra sa fie ff aproape de soare in cati va ani si in alti ff departe de soare ce ce nu va fi bine deloc. Si inca ce nu mai cititi toate bazaconile dupa net ducetiva pe saitu official la nasa acolo sunt mai multe informati

Anonim spunea...

Omenirea va avea un sfarsit.Peste 10,100, 1000 sau un milion de ani,nimeni nu poate sti.Conditiile de la aparitia vietii pe pamant nu mai sunt aceleasi cu cele de acum.Treptat ,ne-am adaptat.Pe masura ce trece timpul,conditiile pentru mentinerea vietii pe pamant se deterioreaza, nu din cauza noastra in primul rand ci din cauza schimbarilor in mecanica cereasca.Noi vom fi demult plecati...

Anonim spunea...

nu se va intampla asa ceva totul este o minciuna pentru a speria lumea

Anonim spunea...

Asa e.Sunt niste mincinosi. Domnul ne-a facut ca sa ne distruga acum?prostii

Anonim spunea...

Mai ce drac nu intelegeti.In data de 21.dec.2012.la ora sase si jumatate "fix" se intimpla sfirsitul lumii.Ce-i asa greu de inteles?A fost greu pina s-a "calculat" ora exacta.

Anonim spunea...

sfarsitul lumii va fi cand Cel de Sus va vrea

Anonim spunea...

alo eu nu cred ca vine sfarsitul lumi ca nu decidem noi ci dumnezeu asa ca stati linistiti .daca e sa vine sfarsitu nu o sa stim sigur asa ca numai cel de sus stie .........

Anonim spunea...

asa-i sfarsitul lumii poate venii orcand nu ne asteptam ...cel de sus decide..

Anonim spunea...

nu stie nimeni cand v-a veni sfarsitul lumii de decat Dumanezeu ,nu va mai lasati prada prostiilor care ies pe piata noastra ,nu cred in nimik decat in dumnezeu ,asa ca ....poate sa zica astia ce vor ,nu cred sa fim seriosi ;asa au zis si de anul 2000 si ...uite ca au trecut destui ani de atunci;nu stiu cu ce sa ne mai sperie si au bagat cu sfarsitul lumii,sa fim seriosi si sa credem in dumnezeu,sanatate si aveti grija de voi ,pupik

Anonim spunea...

VA BINE CUVINTEZ PE TOTI DIN LISTA COPII MEI IEU SUNT PREOTUL DAMIAN DE LA SF MITROPOLIE VREAU SA VA ANUNT CA SFARSITU LUMII NU ESTE SI NICI NU VA FII ......... DUMNEZEU NEA LASAT SA TRAIM PE PAMANT PT A NE SUPUNE CREDINTEI LUII FIE CARE MOARE DINTERE NOII AZII MAINE NU SE STIE EU AM CITIT CARTEA ISUS NATRAZENAMEN SI SFARSITU LUMI VA AVEA LOC PESTE 10O ANII ATATA TPT VA POT SPUNDE EU STIU TOTUL DA DUMNEZEU NU MA LASA SA DEC MAI MULT VA BINE CUVINTEZ COPII MEI AMIN

Anonim spunea...

SUGETI PULA CU SFARSITU PULII SA VA DAU LA MUIE VOU DA ROMANI JEGOSII SI SA AI TRAG LA MUIE SI LU ALA CARE ZICE DA SFARSITU PULII HAI VA SCUIPA FRATELE VOSTU SEFU VOSTU PA

Anonim spunea...

ba prostilor vine sfarsitul lumii la aia care zic vine sfarsitul lumii la ei in cap!

Anonim spunea...

cine a spus k pe data de 21 dec.2012..la ora shase shi jumate "fix,,va avea sf.lumii?voi kira asha de proshti suntetzi nu intzelegetzi k sf.lumii va avea lok kin va decide cel de sus?...nimeni nu shtie kin va fi sf.lumii asha ka nu skritzi degeaba ka orikum daka vom avea de murit vom murti dar daka D-zeu va decide sa traim inseamna ka vom trai...shi asha ka statzi fara mari griji !

Anonim spunea...

bai...sunteti dea dreptul idioti,fiti atenti la aest comentariu sfarsitul lumi va veni cand va vrea umnezeu nu cad vreti voi.sunteti deadreptul prosti ca noaptea chiar de dati in gropi.prosti sunt aia care cred in asa aberatie ca in 2012 vine sfarsitul lumi!ce prost sunt cei care postaza astfel de aberatii.

Anonim spunea...

Doamne dale minte la lume mai bine ca sa gindeasca altfe...a ales adam si eva ca pot fi singuri stapini pe ei si acum tragem noi ... mai bine mintuiene de oamenii care fura ,injura, fumeaza, beau, care curvaresc .. cu copii acasa... nu permite sa moara copii nevinovati... puterea ta e mare si fa sa fie pace si sa dispara raul... numai cei care sint alaturi de Tine Doamne care iai luat nevinovati si Tu Atotputernicul stii ce se va intimpla cu noi... scapane de chinuri Doamne....Amin

Anonim spunea...

nu va mai lasati mintiti de acesti scriitori mincinosi pt k ei st suficient de siguri k acest lucru nu se va intampla niciodata dar vor sa aiba mai multa kcredinta in ei pt k doar DUMNEZEU poate stii cand vine sfarsitu pamantului

Produse naturiste spunea...

eu nu cred tot ce apare la televizor pentru ca nimeni nu stie ce si cand se va intampla

Trimiteți un comentariu

 
Copyright Un blog personal © 2010 - All right reserved - Using Blueceria Blogspot Theme