Romania Externe Medicina Vedete Sportive Financiare Auto Invatamant
Politica Social
Fun Interesant Aparitii OZN
24 mai 2010 | 11:06 | 0 Comments

Toată lumea caută monstrul

Localnicii din micuţul oraş canadian speră să descopere creatura care i-a terorizat ani întregi

Pescari, poliţişti şi zeci de voluntari draghează de două zile fiecare centimetru de pe fundul lacului din apropierea localităţii canadiene Kitchenuhmaykoosib în speranţa că vor găsi monstrul. În zadar, creatura a dispărut fără urmă la doar câteva minute după ce a fost fotografiată.
Creatura cu ochii albi şi colţi de vampir a fost descoperită săptămâna trecută de două femei din localitatea Kitchenuhmaykoosib, care ieşiseră la plimbare cu câinele.
După ce s-au convins că animalul ciudat era mort, femeile au fugit după ajutor. Când au ajuns în locul
unde găsiseră cadavrul, monstrul care semăna cu un şobolan uriaş fără blană pe faţă şi pe labe dispăruse fără urmă. Iniţial femeile au crezut că este o specie ciudată care trăieşte în zonele mlăştinoase din zonă.
Când au aflat de la oameni că este vorba de o creatură care a mai fost văzută în urmă cu peste 60 de ani şi care fusese botezată "Bestia din lac" femeile s-au îngrozit.
"Ori a fost mâncat de câinii sălbatici, ori de pescăruşi. Este imposibil să fi dispărut. Am căutat fiecare centimetru din lac. Nici urmă de el", a declarat Darryl Sainnawap, primarul localităţii.
Între timp, oamenii de ştiinţă care au analizat fotografiile, singurele mărturii ale existenţei monstrului, au lansat ipoteza unor mutaţii genetice la o specie de viezure sau a unei specii noi de şobolan de apă.
"În anii ‘40, bătrânii îşi amintesc că au văzut o creatură asemănătoare. În Kitchenuhmaykoosib circulă o legendă despre o bestie care a atacat odată o vacă aflată la păscut", a mai adăugat primarul.

Sursa: www.click.ro

0 Comentarii:

Trimiteți un comentariu

 
Copyright Un blog personal © 2010 - All right reserved - Using Blueceria Blogspot Theme