Guardian are dovada că Israelul deţine arme nucleare

Preşedintele Shimon Peres a vrut să încheie un contract de furnizare de arme, inclusiv atomice, cu Africa de Sud, în 1975, pe când era ministru al Apărării. Vânzarea nu a avut loc, dar documetele declasificate aduc dovada că Israelul deţine arme atomice, în condiţiile în care declaraţiile sale pe acestă temă de până acum erau ambigue.
Shimon Peres, actualul preşedinte al Israelului şi laureat al premiului Nobel pentru pace, este acuzat că a vrut să vândă arme nucleare regimului apartheid, care proclama supremaţia rasei albe, arată documente secrete sud-africane citate de The Guardian.
Documentele oferă prima dovadă oficială că Ierusalimul deţine arme atomice.
Apartheidul (care în limba afrikaans înseamnă "separare") este un sistem social, politic şi economic rasist impus de guvernele minorităţii albe din Africa de Sud de-a lungul secolului XX. Apartheidul prevedea segregarea raselor (locuirea separată) iar majorităţii de culoare i se interzicea, printre altele, dreptul la vot şi libera circulaţie.

Documentele secrete despre întâlnirile dintre înalţi oficiali din cele două ţări, ce au avut loc în 1975, arată că ministrul sud-african al aAărării PW Botha a cerut focoasele, iar Shimon Peres, atunci ministru israelian al Apărării, iar în prezent preşedinte, le-a răspuns oferindu-le în "trei variante". Cei doi oficiali au semnat o serie de documente privind relaţiile militare dintre cele două ţări, inclusiv o clauză prin care "existenţa acordului" este secretă.
Documentele, descoperite de un om de ştiinţă american, Sasha Polakow-Suransky, care făcea cercetări pentru o carte despre relaţiile strânse dintre Israel şi Africa de Sud, oferă dovezi că Israelul are arme nucleare, în pofida politicii sale de "ambiguitate".
Autorităţile israeliene au încercat să împiedice guvernul sud-african de după apartheid să declasifice documentele, la cererea lui Polakow-Suransky, în condiţiile în care dezvălurile pun ţara într-o situaţie dificilă, în special săptămâna aceasta, când au loc la New York discuţii privind neproliferarea în Orientul Mijlociu.
De asemenea, subminează tentativele Israelului de a sugera că, dacă are arme nucleare, este o putere "responsabilă" care nu le-ar folosi în scopuri îndoielnice, spre deoasebire de ţări precum Iranul, în care nu se poate avea încredere.
Un purtător de cuvânt al lui Peres a declarat luni că raportul nu are nicio bază şi că nu au existat negocieri între cele două ţări. Oficialul nu a comentat autenticitatea documentelor.
Documentele sud-africane arată că armata din timpul apartheidului voia rachetele ca metodă de disuasiune şi pentru eventuale atacuri asupra statelor îmvecinate. Acestea arată că cele două părţi s-au întâlnit în 31 martie 1975, când oficialii israelieni "s-au oferit oficial să le vândă sud-africanilor rachete cu capacitate nucleară Jericho din arsenalul lor".
Printre cei care au participat la reuniune s-a aflat şi şeful Statului Major sud-african, generalul RF Armstrong. El a redactat un memo în care a prezentat beneficiile obţinerii de rachete Jericho, dar numai dacă acestea vor fi dotate cu ogive nucleare.
Memoul secret şi datat în aceeaşi zi în care a avut loc şi întâlnirea cu israelienii, a fost dat publicităţii anterior, dar contextul în care fusese scris nu era clar. "Ţinând cont de avantajele unui sistem de arme ca cel oferit, au fost făcute unele presupuneri: a) Că rachetele vor fi dotate cu ogive nucleare produse în RSA (Republica Sud-Africană) sau obţinute din altă parte", a scris el în document.
Dar Africa de Sud se afla la ani distanţă de construirea de arme atomice.
Circa două luni mai târziu, în 4 iunie, Peres şi Botha s-au întâlnit la Zurich. Proiectul Jericho avea deja un nume de cod, Chalet. Documentele despre această întâlnire arată că "ministrul Botha şi-a exprimat interesul într-un număr limitat de unităţi Chalet, cu variantele de ogive corecte disponibile". "Ministrul Peres a declarat că ogivele sunt disponibile în trei variante. Ministrul Botha şi-a exprimat aprecierea şi a declarat că va cere consiliere", potrivit documentului. Se crede că cele trei variante se referă la arme convenţionale, chimice şi nucleare. Însă Africa de Sud nu ar fi avut de ce să fie interesată de altfel de focoase decât nucleare, pentru că pe restul le putea construi singură.
Afacerea nu s-a concretizat din cauza costului. În plus, orice acord ar fi avut nevoie de aprobarea finală a premierului israelian şi nu este sigur că acesta ar fi fost de acord.
În cele din urmă, Africa de Sud şi-a construit propriile bombe nucleare, posibil chiar cu asistenţă israeliană. Iar colaborarea privind tehnologia militară s-a intensificat în următorii ani. Africa de Sud ar fi oferit şi o mare parte din uraniul de care avea nevoie Israelul pentru a-şi dezvolta armele.
Documentele confirmă declaraţiile unui fost comandant de marină sud-african, Dieter Gerhardt, închis în 1983 pentru că ar fi spionat în favoarea Uniunii Sovietice. După eliberarea sa, în urma prăbuşirii apartheidului, Gerhardt a declarat că a existat un acord între Israel şi Africa de Sud numit Chalet, care implica o ofertă făcută de Ierusalim privind înarmarea a opt rachete Jericho cu "ogive speciale". Gerhardt a declarat că acestea erau bombe atomice.
Existenţa programului nuclear al Israelului a fost dezvăluită de Mordechai Vanunu, pentru Sunday Times, în 1986. El a oferit fotografii făcute în centrul Dinoma şi a oferit descrieri detaliate ale proceselor implicate în producerea unei părţi din materialul nuclear, dar nu a oferit dovezi scrie.

Sursa: www.realitatea.net